Leaspsa Colega

Update – Sa mori in chinuri!!!

A raspuns zdreantza! Fututi gatu ma-tii de victima penala. Si sa-nchei repede in stil Bendeac:

TE FUT, TE BELESC, TE TROSNESC!!!

Si partea buna

Da, exista si o parte buna, precum bine zice si comentariul la postul anterior, si anume: PLEC IN CONCEDIU!!! Aplaudati-ma. Recunosc, e nasol ca nu voi mai juca sah o saptamana, dar stai, o sa fiu pe plaja si la terase cu berea rece-n bot, tot e ceva. O sa-mi fie dor de voi (Colega si Andera), poate si de Glob, dar nu cred.

Sa mori in chinuri!!!

N-am mai trcut de mult pacilea, a fost asa un foc de paie. Nici Colegu nu mai scrie nimic sa ma impulsioneze, insa am revenit sa-i transmit soferului care de ieri nu imi raspunde la telefon, si nici la descarcare nu ajunge ca imi bag pula-n mortii lui si in mama lui, io cu toata Armata Rosie manca-l-ar canceru’ si buba neagra. Deci, sa mori in chinuri, dar macar descarca inainte jegosule!

Uber Mouse

Paulica, (n. martie 2009 , Bucuresti – d. iulie 2010, Bucuresti)

Paulica a fost un soarec de toata isprava, chiar un foarte bun confident (nu-i divulga lu’ Rodica niciodata ora sosirii acasa sau concentratia de alcool in aerul expirat). Recunosc, roata ce se poate observa in imagine se transforma uneori, cand iti era lumea mai draga, in obiect de tortura, insa, chiar si asa, la o saptamana dupa ce a murit, Paulica ne lipseste. Sper sa fie in Raiul Soarecilor, departe de pisici si alte oratanii.

Sa-i fie tarana usoara! (ca da, l-am ingropat in gradina printre floricele boscheti).

La sulina cu personalu’

Nu stiu cum, dar mi-am adus aminte de o experienta traumatizanta, si anume deplasarea de acum 2 uichenduri, cu vaporul trenul personal (nu al meu, ci ala de merge cel mai incet) din Tulcea catre Sulina.

Pe langa faptul ca arata ca o barja cu etaj, precum vedeti in poza, miroase a stana plutitoare, face nici mai putin, dar posibil mai mult de 5:30 h pe o distanta de 70 km. Incredibil! Uluitor! La dus a mai fost cum a fost, ca aveam bere rece la bot, dar la intors, am zis ca ne-am futut norocu. De fapt, punctul culminant, la dus, a fost cand ne-a intrecut un trunchi de copac, adica ce trunchi, o crenguta mai groasa, care plutea pur si simplu, cand am crezut ca mergem cu spatele, si am dat vina pe bere.

Vine si deznodamantul, cand, la destinatie, fata super gazdei noastre ne intreaba senina daca a mers cu un motor sau doua. Pai de unde pula mea sa stiu io, ca si daca ne trageau 2 hamsii ajungeam mai repede.

Concluzia: vreti la Sulina? cu rapida (ca da, au si nava rapida, ca trenu rapid, deci sunt un fel de CFR fluvial), sau daca nu, innot tata, ca ajungeti mai repede.

Bacamon

Am revenit (cu toate ca nu trebuie neaparat sa scriu ca oricum am vizite de se cruceste wordpressu) sa va povestesc despre minunatul joc de cultura generala a zarurilor numit, in acceptiunea colegei ca in titlu. In realitate, ati ghicit, e “Becgheimon”, adica Table.

Marturisesc, pe aceasta cale, ca mai bag asa cate o partida cand nu joc sah, tot cu colega, dupa cum bine zice aici, sau cand nu scriu pe blog, sau cand nu am de munca, adica 8.5 h din 9 cat e programu’. Daca vede safu nostru ce-am scris, care nu mai e sef mult timp, ca pleaca, o sa trebuiasca sa traiesc chiar din reclame, asa ca o sa vand brichete uriase la semafor. Acu va las ca facem o comanda, si trebuie sa dictez un nr de fax (dacia asistenta, nu andera?).

Presiune

Bai e greu cu blog. Au trecut cateva ore si sunt asaltat de comentarii si, mai nasol, de sugestii, cum ca sa modific io cate ceva care nu stiu ce inseamna. Luati-ma usor ca spun tot! O sa modific cate ceva pe masura ce invat, dar ce ma nelinisteste e ca o sa ma sune lumea sa le pun reclamele pe blog (caci am un trafic mai ceva ca pe podu Grant) si nu stiu cum.

Fara titlu, fara titlu, fara titlu

Din ce in ce mai multi cunoscuti isi fac blog (si mai si scriu cate ceva), asa ca azi am simtit nevoia disperata sa scriu si eu primul post, adica sa aberez si io online ca ma simt prost sa stau asa pe bara, aiurea-n tramvai. Cred ca un factor important a fost si exclamatia Colegului de mai devreme: “am blog coleguleeeeeeeeeeeee”, care m-a facut sa-mi doresc sa dau din taste. Dar si Colega mi-a dat un pic de pofta de scris dupa ce de-o luna – doua are mancarici in degete si scrie pe banda. Andera e cea mai veche in bransa asta, insa si cea mai ciudata. Are, sa-i zicem asa, un blog de nisa cu manga si japonezi gay. De glob nu stiu insa sa aiba blog (un nume misto ar fi bloglob daca ar avea). Cam gata si cu primu’ post, normal trebuia sa scriu acilea cum am urcat io pe vf Toaca din Ceahlau din dorinta arzatoare a lu nasu, da nu scriu ca iar ma ia picioarele si nervii ca-mi venea sa mananc panarama aia de floare de colt pe care am intalnit-o dupa PATRU ore de urcat.

Pentru domnnisoarele care va sa intre paici, sa stiti ca sunt logodit si haifanfan e la figurat, nu e o invitatie in fan sa bagam trenu-n gara, ok?